Fundatia Umanista Dr. Mioara Mincu

Educatie Pentru Sanatate

Veșnicia s-a născut la sat...

„....veșnicia s-a născut la sat”... spunea poetul Lucian Blaga. Acolo s-a născut însăși esența acestui popor român, de acolo avem tradițiile, obiceiurile străvechi, credința neclintită și iubirea infinită. 

În fiecare toamnă, la 15 octombrie, sărbătorim femeia din mediul rural în întreaga lume. Doamna Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și cea care a dat numele Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, a fost o susţinătoare a femeilor din zona rurală. Le-a înţeles problemele şi a căutat să le ajute  pentru a arăta lumii întregi frumuseţea tradiţiilor satului românesc. La Conțești ( județul Dâmbovița ), satul de suflet al Doamnei, locul unde s-a născut, s-a luptat pentru oamenii de acolo, i-a ajutat de fiecare dată cu dragoste și dăruire.

Câteva gânduri peste timp se regăsesc azi, într-o zi atât de specială:

„Sunt mândră că lucrez într-o instituție care acordă o importanță deosebită mediului rural, în care și eu m-am născut și am fost educată sănătos. Doamna Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” a reconsiderat și valorizat rolul femeii din mediul rural prin sărbătorirea anuală a „Zilei Țărăncii”, eveniment continuat de noi astăzi. Rădăcinile sănătății se află în mediul rural, „casa” îngrijită de femeia care merită toată cinstea și aprecierea noastră.” – prof. Aurelia Șova – director Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

„În zarva zilei de astăzi, tot mai mult acaparată de monitoare, televizoare sau telefoane, cine se mai gândește la această frumoasă Sărbătoare a Țărăncii? Și totuși … dedicată unui sfert din întreaga populație a globului, Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural are menirea să ne aducă iar în lumină chipul femeilor ce încă își împlinesc și astăzi rolul de păstrătoare a valorilor esențiale vieții: hărnicia, credința și, mai presus de toate, dragostea și dăruirea.

Pe la mijlocul lui octombrie, în zilele roditoare de toamnă, Conțeștiul, așa cum l-am cunoscut eu, era mereu în sărbătoare. Îmi amintesc cu drag zilele arămii, cu miros de nuci crude și gust dulce de must înțepător, când, împreună cu Fundația Umanistă „Dr. Mioara Mincu”, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București și Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” din Contești, toate purtând amprenta Doamnei Dr. Mioara Mincu, organizam Festivalul Țărăncii. Cu 20 de ani în urmă, Doamna Dr. Mioara Mincu a deschis lanțul sărbătorilor închinate femeilor din mediul rural, pe care le-a cinstit și le-a ajutat atât de mult să își facă cunoscute lumii harurile și darurile lor.

 Un gând pios și plin de recunoștință pentru moștenirea pe care ne-a lăsat-o îi adresăm astăzi și lui Buni, mama doamnei Dr. Mioara Mincu. În anul 2011 am sărbătorit împreună, la Contești, cei 100 de ani împliniți de Doamna Elena Slăniceanu. Scriam atunci că într-o viață trăită cu hărnicie, cu dreptate și demnitate, cu dragoste și nesfârșită dăruire, Buni a împlinit, cu zâmbetul ei, chipul frumos al țărăncii române. Să-i fie veșnicia în lumină!” – Ramona Bandrabur

„De la Doamna dr. Mioara Mincu am moștenit multe. Dar, poate una dintre cele mai dragi amintiri se leagă de sărbătoarea femeii din mediul rural, „Ziua Țărăncii”, cum îi plăcea domniei sale să îi spună. Pentru că, marea noastră Doamnă, ajunsă un medic de renume în capitala țării, nu a uitat nicio clipă de unde vine, dintr-un sat micuț, aflat la câțiva zeci de kilometri de București, din Conțești. Un loc care i-a rămas mereu în suflet și pe care a încercat să-l pună pe harta locurilor minunate din această țară. Și pentru ca nimeni să nu uite de locurile natale ale domniei sale, în fiecare toamnă invita la Conțești oameni dragi, oameni frumoși pe care îi purta pe ulițele satului într-o sărbătoare a portului popular, a tradițiilor locale, a bucatelor alese, pe care conțeștenii dragi doamnei Mincu le oferea cu mândrie invitaților, domnilor de la oraș. Și nu era țăran mai mândru de aceste locuri, așa cum era Doamna doctor.

Azi, tradiția evenimentelor frumoase desfășurate la Conțești cu prilejul „Zilei Femeii din mediul rural” este continuată de fiul Doamnei doctor, de domnul Alexandru Ioan Mincu. Omul care a moștenit modestia mamei sale, dar mai ales dragostea pentru acest „Colțișor de Rai”, unde se întoarce cu mare drag, unde se încarcă de energie și de frumos, unde se află rădăcinile.

Vremurile au făcut ca în acest început de toamnă blând să nu ne întâlnim ca altădată, iar „Ziua Țărăncii” să fie sărbătorită doar în sufletele noastre, de unde nicio pandemie nu o va scoate niciodată.” - prof. Alina Mihaela Radu - Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” - Contești

„Ziua ei, a femeii din mediul rural

Femeia muncă,

Femeia blândă,

Femeia zâmbet,

Femeia tunet,

Femeia dor,

Femeia izvor,

Femeia darnică,

Femeia țărancă.

Femeia sens,

Femeia care le-a înțeles

Și le-a iubit

Și Doamna Mincu s-a numit.”   -  Anca Duca

prof. Raluca Brad

foto: Țărancă din Muscel - pictură de Nicolae Grigorescu

Misiunea Fundatiei Umaniste Dr. Mioara Mincu

Fundatia Umanista Doctor Mioara Mincu a pornit, drumul este lung si nu tocmai usor. Ne dorim sa insufletim si sa schimbam mentalitati, sa dam curaj oamenilor sa-si modifice obiceiuri de viata instituite poate in multi ani, sa formam copii si tineri care apoi sa-si influenteze spre schimabare parintii si bunicii. Toate eforturile pentru a sustine pledoaria educatiei pentru sanatate. Un soi de misionariat in care ne sprijinim pe convingerea ca Romania este tara europeana cu vechime istorica importanta si care va continua sa fiinteze multa vreme de acum incolo. Nu ne este indiferenta starea de sanatate individuala sau a societatii in care copii nostril vor creste si se vor forma. Nu credem ca trebuie sa ne gonim talentele, varfurile si oamenii capabili. Vrem ca oamenii sa poata avea alternative de informare si dezvoltare personala, si altele decat media intoxicata si suferinda sau formele culturale importate.

 

Contact

Directie: 
Prof. Univ. Dr. Alexandru Ioan Mincu ,
Director Executiv :alexandru.mincu @ fundatiamincu.ro
Telefon / fax : + 40 21 312 23 88

Secretariat: 
Jurist Ginica Bruma, Secretar General :
ginica.bruma @ fundatiamincu.ro
Telefon / fax : + 40 21 312 23 88

Adresa: Str Radu de la Afumati nr. 57